VILLALBA PARLA

di Michele Farina

 

Villalba parla e Miccichè ascuta,

la genti s'arrunchia e resta muta;

puvureddhru e riccu nemici,

ma lu riccu cu li sordi sempri vinci,

lu puvureddhru, 'nveci, sempri 'mpinci.

Sti famiglieddhri erano 'nfilici;

lu cuntu si travanu: "Ma tu chi dici?

Pi' un pezzo di pani a cu' si dici?"

Forza nun si sintiva

e curaggiu nun n'aviva;

la prova iddhru faciva,

ma, poi pinsava ca c'era la manu isata

ca, si diciva alalà,

c'era lu riccu darría e davanti lu potestà.

Guai a cu' la testa s'annacava!

Si un puvureddhru, strazzatu comu era,

la coppola di lato portava, c'era

lu nerbo; puro a cu' la manu s'allargava

presto punito viniva;

C'era lu militi e lu riccu ca cumannava.

Ecco sto puvureddhru quanto chiova aviva;

nun sulu, ma "Voscenza benedica!" diciva.

E guai si sbagliava!

Viniva lu 'nverno e friddu faciva!

Puvureddhru, tutto s'arrunchiava!

Nevica e freddo di cani!

Puvureddhri, tutti morti di fami,

tecchia di focu ni li braceri,

tutti arrunchiati pi' quadiari,

la panza vacanti ca c'era d'impazzire!

Li trova, li lampi, ca fannu tremare.......

strillano e chiànginu sti creatura....

'n'anima viva nun si ci vidi........

Chi epoca brutta e troppo 'nsurtusa:

viveri cu lu sceccu e la mula,

tutti intra 'na casa!

Dispiziatu sto puvureddhru s'agitava,

ma c'era la vecchia mamma ca lu minacciava.

Deboli, mischino si sentiva;

tecchia di sustanza nun nutriva:

favi cotti, mazzareddhri e pitirri si mangiava;

la carni, la sustanza, di lontano taliava.

Anche ca 'na gaddhrina aviva,

mischino, iddhru e la famiglia si privava:

a lu ricco, a lu potestà la portava!

Strazzatu tutto caminava,

'na mutanneddhra quasi mai si la cangiava.

- Pirchì? - Ma pirchì nun n'aveva!

'N menzu la chiazza si ni jiva:

a bonu ca la pipa anchiva,

qualche dispiziu ci passava!

Tutto s'intrusciava:

un vistitu manco pi' San Giuseppe si lu metteva;

ogni tanto mínzu menzu s'arrizzitava,

appena appena un poco di comparsa faciva.

Li scarpi cu la zabara s'attaccava

oppuru li lazzi di reggia tagliava;

li scarpi cu lu funnu di la pignata s'allustrava.

L'occhi a lu celu e suspirava,

lu Patri Eternu supplicava

si 'na manu d'aiutu Iddhru ci dava.

Poviru 'nfilici, quanti guai aviva!

Di st'epuca mancu a li cani si disidrava

Ca lu pani, li robi ci mancava,

lu friddu lu sintiva,

ma stava zittu e suppurtava.

Ni la vecchia Mamma s'arrinniva,

accussì lu riccu e lu potestà faciva chiddhru ca vuliva.

Miseru campava; lu lumi e la cannila addhrumava

qualcunu aviva la luci a forfè…

E chísta fu l'epuca di lu zi Calò

e lu zi Vicè e lu zi Pè.